VIDEO | Un tânăr s-a ales cu dosar penal, după ce a postat subiectele de la BAC pe internet

Publicat: 18/08/2021, 18:10
Actualizat: 18/08/2021, 19:35

Un tânăr din județul Dolj s-a ales, miercuri, cu dosar penal, după ce a postat subiectele de la examenul de bacalaureat. Inspectoratul Școlar Județean Dolj și polițiștii continuă cercetările.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Nicoleta Lițoiu, incidentul a avut loc în centrul de examen de la Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuși” din Craiova, la proba la alegere a profilului și specializării.

Unul dintre elevi a intrat cu telefonul în sala de examen, desi nu avea voie și a fotografiat subiectele pe care apoi le-a postat pe o rețea de socializare, pe un grup dedicat bacalaureatului și a cerut sprijin în rezolvarea cerințelor.

La unul din centrele de examen a fost o tentativă de fraudă. Pe o rețea de socializare a apărut subiectul de la disciplina Chimie organică, subiect care a a apărut în timpul desfășurării probei. Comisia Județeană s-a sesizat imediat, în acest sens a fost anunțată și poliția, în continuare se desfășoară și o anchetă a poliției. În acel centru, un singur candidat susținea proba la Chimie organică și vom lua măsurile care se impun, mergând până la elimnarea candidatului din examen, timp de două sesiuni de examen. Este vorba despre un elev din sesiunea anterioară, a transmis Nicoleta Lițoiu.

În paralel, Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a demarat o anchetă. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de divulgarea de informații nepublice.

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați de către reprezentanții unei instituții de învățământ din Craiova cu privire la faptul ca pe o rețea de socializare au fost publicate subiectele la o disciplină înainte de finalizarea probei susținută în data de 18 august a.c. la un liceu din Craiova. Polițiștii au efectuat verificări și au stabilit că în dimineața zilei de 18 august a.c. ar fi fost postate 2 fotografii pe o rețea de socializare cu subiectele susținute la o disciplină de concurs. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din comuna Cernatesti, bănuit ca ar fi fotografiat subiectele”, a declarat Daniela Pîrvulescu, inspector principal în cadrul IPJ Dolj.

Georgiana Stănescu
Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța